Sărbătoarea Bobotezei la Catedrala mitropolitană din Cluj - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sărbătoarea Bobotezei la Catedrala mitropolitană din Cluj

[2014-01-06]
Biserica Ortodoxă a prăznuit pe 6 ianuarie Botezul Domnului. Boboteaza, cum mai este numită această sărbătoare, a fost instituită de Biserică în amintirea Botezului Mântuitorului nostru Iisus Hristos, săvârşit de către Sfântul Ioan, în apa Iordanului. Acest praznic se mai numeşte “Epifania” sau “Teofania”, adică Arătarea Domnului, deoarece în această zi s-a descoperit Sfânta Treime.
Praznicul Bobotezei a fost sărbătorit la Cluj-Napoca prin oficierea Sfintei Liturghii Arhiereşti, în Catedrala Mitropolitană din centrul oraşului. Slujba a fost săvârşită de ÎPS Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, informează radiorenasterea.ro
Au făcut parte din sobor preoţii slujitori ai catedralei, precum şi preoţi profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul Catedralei, condus de Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Stanciu, Decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
În cuvântul de învăţătură, rostit după citirea evangheliei, ÎPS Părinte Andrei a evidenţiat importanţa şi semnificaţia sărbătorii Bobotezei pentru întreaga creştinătate: “Este mare sărbătoarea Bobotezei, pentru că la Bobotează ni se descoperă Preasfânta Treime, „Închinarea Treimii ni s-a arătat”. Botezându-se Domnul Hristos restaurează toată creaţie, întâi pe om şi solidar cu omul toată creaţia care a fost supusă stricăciunii tocmai din cauza omului. E mare Boboteaza, pentru că Botezându-se Hristos sfinţeşte firea apelor, făcând din apă un vehicul purtător de Duh Sfânt, materie folosită la Botez. E mare sărbătoarea Bobotezei pentru că Botezându-se Hristos se deschid cerurile pentru El şi nu numai pentru El, ci pentru noi toţi cei botezaţi în numele Sfintei Treimi şi care încercăm în viaţă să trăim după Evanghelia Lui”.
La finalul Sfintei Liturghii Mitropolitul Clujului a oferit distincţia “Crucea Transilvană”, Părintelui Octavian Picu, fost slujitor al catedralei mitropolitane, mai bine de 20 de ani. După momentul înmânării distincţiei, ÎPS Andrei, înconjurat de soborul de preoţi si diaconi, a mers în procesiune până la scena special amenajată din faţa Catedralei, unde a săvârşit Sfinţirea cea Mare a apei. La finalul slujbei, Părintele Mitropolit a vorbit despre rânduiala sfinţirii apei de Bobotează : “În tradiţia creştină, la această sărbătoare, după Sfânta Liturghie se celebrează Sfinţirea Mare a apei, a cărei ritual a fost alcătuit de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, pentru că acolo cu mult fast, încă de atunci, din primele veacuri creştinii coborau de la Ierusalim la Iordan pentru sfinţirea apei”.
La acest moment important a participat un număr mare de credincioşi, precum şi autorităţi locale şi judeţene. Buna desfăşurare a slujbei a fost supravegheată de zeci de poliţişti şi jandarmi clujeni care au asigurat întreg perimetrul locaşului de cult. La finalul slujbei, preoţii au împărţit cele 10 mii de sticle cu apă sfinţită, pregătite încă din ajun, tuturor credincioşilor prezenţi la această mare sărbătoare.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1711, Ultimul acces: 2026-10-08 11:08:28